1 O mul născut din femeie are zile puţine, dar pline de necaz.

“El hombre, nacido de mujer, Corto de días y lleno de tormentos,

2 R ăsare ca o floare şi se usucă; fuge ca o umbră şi nu se mai vede.

Como una flor brota y se marchita, Y como una sombra huye y no permanece.

3 A i Tu ochii aţintiţi asupra unui astfel de om? Îl chemi Tu la judecată cu Tine?

Sobre él ciertamente abres Tus ojos, Y lo traes a juicio contigo.

4 C ine poate scoate ceva curat din ceva necurat? Nimeni!

¿Quién hará algo limpio de lo inmundo ? ¡Nadie!

5 Z ilele omului sunt hotărâte. Tu cunoşti numărul lunilor lui şi i-ai pus hotare pe care nu le poate trece.

Ya que sus días están determinados, El número de sus meses Te es conocido, Y has fijado sus límites para que no pueda pasar los.

6 A şa că nu te mai uita la el şi lasă-l singur să se bucure ca un lucrător de ziua lui.

Aparta de él Tu mirada para que descanse, Hasta que cumpla su día como jornalero.

7 P entru un copac tot mai este nădejde: dacă este tăiat, el va răsări din nou şi lăstarii lui nu încetează să reapară.

Porque hay esperanza para un árbol Cuando es cortado, que volverá a retoñar, Y sus renuevos no le faltarán.

8 D eşi rădăcina îi îmbătrâneşte în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

Aunque envejezcan sus raíces en la tierra, Y muera su tronco en el polvo,

9 l a mireasma apei va înmuguri şi va da ramuri ca o plantă.

Al olor del agua reverdecerá Y como una planta joven echará renuevos.

10 F iinţa umană, însă, când moare, îşi pierde toată vlaga; omul, după ce îşi dă ultima suflare, nu mai este.

Pero el hombre muere y yace inerte. El hombre expira, ¿y dónde está?

11 D upă cum apele pier din mare, iar râul seacă şi se usucă,

Como las aguas se evaporan del mar, Como un río se agota y se seca,

12 t ot aşa omul se culcă şi nu se mai ridică, cât vor fi cerurile nu se mai trezeşte, nici nu se mai scoală din somnul lui.

Así el hombre se acuesta y no se levanta; Hasta que los cielos ya no existan, No se despertará ni se levantará de su sueño.

13 O ! de m-ai ascunde în Locuinţa Morţilor, de m-ai acoperi până Îţi trece mânia şi de mi-ai hotărî o vreme când să-Ţi aminteşti de mine!

¡Oh, si me escondieras en el Seol (región de los muertos), Si me ocultaras hasta que Tu ira se pasara, Si me pusieras un plazo y de mí te acordaras!

14 D acă un om moare, va trăi el din nou? În toate zilele trudei mele, aş aştepta să-mi vină eliberarea.

Si el hombre muere, ¿volverá a vivir? Todos los días de mi batallar esperaré Hasta que llegue mi relevo.

15 A tunci mă vei chema şi-Ţi voi răspunde; vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.

Tú llamarás, y yo Te responderé; Anhelarás la obra de Tus manos.

16 A tunci îmi vei număra paşii şi nu-mi vei mai ţine în seamă păcatul;

Porque ahora cuentas mis pasos, No observas mi pecado.

17 v ei pecetlui fărădelegile mele într-un sac şi-mi vei acoperi nedreptatea.

Sellada está en un saco mi transgresión, Y tienes cubierta mi iniquidad.

18 D ar aşa cum munţii cad şi se surpă, iar stânca e mutată din locul ei

Pero el monte que cae se desmorona, Y se cambia la roca de su lugar;

19 ş i aşa cum apa sapă în piatră, iar torenţii spală pământul, tot aşa distrugi Tu nădejdea omului.

El agua desgasta las piedras, Sus torrentes se llevan el polvo de la tierra; Así destruyes Tú la esperanza del hombre.

20 Î l învingi pentru totdeauna şi el se duce; îi schimbi înfăţişarea şi apoi îl izgoneşti.

Prevaleces para siempre contra él, y se va; Cambias su apariencia, y lo despides.

21 D acă fiii lui sunt onoraţi, el nu ştie, dacă sunt înjosiţi, el nu vede.

Alcanzan honra sus hijos, pero él no lo sabe; O son humillados, pero él no lo percibe.

22 E l simte doar durerea trupului său şi suferă doar pentru sine.“

Pero su cuerpo le da dolores, Y se lamenta sólo por sí mismo.”