1 B ătrânul, către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr.
2 P reaiubitule, mă rog să-ţi meargă bine în toate şi să fii sănătos, aşa cum îi merge bine sufletului tău.
3 M -am bucurat mult când au venit fraţi şi au depus mărturie cu privire la credincioşia ta faţă de adevăr, şi anume despre cum umbli în adevăr.
4 N u am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
5 P reaiubitule, tu faci cu credincioşie ceea ce lucrezi pentru fraţi, şi chiar pentru străini.
6 E i au depus mărturie înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Şi bine vei face să-i trimiţi mai departe în drumul lor, într-un mod vrednic de Dumnezeu.
7 C ăci ei şi-au început călătoria de dragul Numelui Lui fără să primească nimic de la neamuri.
8 N oi deci suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim conlucrători cu adevărul.
9 A m scris ceva bisericii, dar Diotrefus, căruia îi place să fie primul între ei, nu ne bagă în seamă.
10 D e aceea, dacă vin, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Şi nu se mulţumeşte doar cu acestea, dar nu-i primeşte nici pe fraţi, iar pe cei ce vor să facă lucrul acesta îi împiedică şi-i alungă din biserică.
11 P reaiubitule, nu imita răul, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu.
12 T oţi depun o mărturie bună despre Demetrius, chiar şi adevărul. Dar şi noi depunem mărturie, şi ştii că mărturia noastră este adevărată.
13 A veam multe să-ţi scriu, dar nu vreau să-ţi scriu cu cerneală şi condei,
14 c i sper să te văd curând şi atunci vom vorbi gură către gură. Pace ţie! Prietenii de aici te salută. Salută-i pe prietenii de acolo, pe fiecare pe nume.