1 M anase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de cincizeci şi cinci de ani.
2 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului, luându-se după obiceiurile idolatre ale neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea israeliţilor.
3 A rezidit înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut aşere şi s-a închinat întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
4 A zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie!“
5 E l a zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
6 E l şi-a trecut fiii prin foc în valea Ben-Hinom, s-a îndeletnicit cu descântatul, cu ghicitul şi cu vrăjitoria şi a apelat la cei ce cheamă duhurile morţilor şi la descântători. El a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu-L.
7 A luat chipul idolului pe care îl făcuse şi l-a pus în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu îi spusese lui David şi lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate cetăţile seminţiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
8 N u voi mai lăsa piciorul lui Israel să se îndepărteze din ţara pe care le-am încredinţat-o strămoşilor voştri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le-am poruncit prin Moise, toată Legea, poruncile şi hotărârile.“
9 Î nsă Manase i-a dus în rătăcire pe cei din Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate popoarele pe care le nimicise Domnul dinaintea israeliţilor.
10 D omnul i-a vorbit lui Manase şi poporului său, însă ei nu au luat aminte.
11 D e aceea Domnul a adus împotriva lor pe conducătorii oştirii împăratului Asiriei, care l-au prins pe Manase în cursă, l-au ferecat cu lanţuri de bronz şi l-au dus în Babilon.
12 Î n strâmtorarea sa, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, şi s-a smerit mult înaintea Dumnezeului strămoşilor săi.
13 L -a rugat şi L-a implorat, iar El i-a ascultat cererea şi l-a întors la Ierusalim, în regatul său. Şi Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.
14 D upă aceea, el a construit un zid în afara Cetăţii lui David, care trecea prin valea de la apus de Ghihon, pe la Poarta Peştilor şi încercuia Ofelul – zidul era foarte înalt. A numit conducători de oştire pentru toate cetăţile fortificate din Iuda,
15 a îndepărtat zeii şi idolul din Casa Domnului, precum şi toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi în Ierusalim şi le-a aruncat în afara cetăţii.
16 A refăcut altarul Domnului şi a adus pe el jertfe de pace şi de mulţumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel.
17 P oporul încă mai aducea jertfe pe înălţimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.
18 C elelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său şi cuvintele văzătorilor care i-au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“.
19 R ugăciunea lui, felul în care i-a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele şi greşelile sale, locurile unde a zidit înălţimi şi unde a ridicat aşere şi idoli ciopliţi înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor “.
20 M anase s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon. Domnia lui Amon peste Iuda
21 A mon era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de doi ani.
22 E l a făcut ce este rău înaintea Domnului, la fel cum făcuse tatăl său, Manase. Amon a jertfit şi a slujit tuturor idolilor făcuţi de tatăl său, Manase.
23 E l însă nu s-a smerit înaintea Domnului, aşa cum se smerise tatăl său, Manase, astfel că Amon acesta şi-a mărit tot mai mult vina.
24 S lujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au ucis în palat,
25 d ar poporul ţării i-a omorât pe toţi aceia care uneltiseră împotriva regelui Amon. Apoi, în locul lui Amon, poporul ţării l-a făcut rege pe fiul acestuia Iosia.