Leviticul - 14

picture

1 D omnul i-a zis lui Moise:

2 Iată care este legea cu privire la cel lepros în ziua curăţirii lui: să fie adus înaintea preotului;

3 p reotul să iasă afară din tabără şi să-l cerceteze; dacă omul a fost vindecat de lepră,

4 p reotul să poruncească să se ia pentru cel ce trebuie curăţit două păsări vii şi curate, lemn de cedru, fir de culoare cărămizie şi isop.

5 P reotul să poruncească ca una dintre păsări să fie înjunghiată într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare.

6 S ă ia pasărea vie şi s-o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, firul cărămiziu şi isopul în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare.

7 S ă-l stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră, după care să-l declare curat şi să dea drumul păsării vii pe câmp.

8 C el ce trebuie curăţit va trebui să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă; apoi va fi curat. După aceea va putea să vină în tabără, dar va trebui să stea şapte zile în afara cortului său.

9 Î n ziua a şaptea să-şi radă tot părul: părul de pe cap, barba şi sprâncenele; să-şi radă tot părul. Apoi să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.

10 Î n ziua a opta să ia doi miei şi o mieluşea de un an, fiecare fără meteahnă, trei zecimi dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei ca dar de mâncare şi un log de ulei.

11 P reotul care face curăţirea să-l aducă pe omul care trebuie curăţit înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii.

12 P reotul să ia unul din miei, să-l aducă ca jertfă pentru vină împreună cu logul de ulei şi să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului.

13 S ă înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate jertfele pentru păcat şi arderile de tot, adică într-un loc sfânt. La fel ca jertfa pentru vină, şi jertfa pentru păcat va fi a preotului, căci acestea sunt preasfinte.

14 P reotul să ia din sângele jertfei pentru vină şi să-l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curăţit, pe degetul mare al mâinii lui drepte şi pe degetul mare al piciorului lui drept.

15 P reotul să ia din logul de ulei, să-şi toarne în palma stângă,

16 s ă-şi pună degetul mâinii drepte în uleiul din palma mâinii stângi şi, cu degetul, să stropească din ulei de şapte ori înaintea Domnului.

17 D in uleiul care-i mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curăţit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept şi, de asemenea, să arunce cu ulei peste sângele jertfei pentru vină.

18 R estul uleiului din palma preotului să fie pus pe capul celui ce trebuie curăţit. Apoi preotul să facă ispăşire în locul acelui om înaintea Domnului.

19 P reotul să aducă jertfa pentru păcat ca să facă ispăşire pentru cel ce trebuie curăţit de necurăţia sa. La urmă, va trebui să înjunghie arderea de tot.

20 P reotul va aduce arderea de tot şi darul de mâncare pe altar. Aşa va face preotul ispăşire pentru acel om şi acesta din urmă va fi curat.

21 D acă este sărac şi nu poate aduce toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel ca jertfă pentru vină ce trebuie legănată, ca să se facă ispăşire pentru el; de asemenea, să mai ia a zecea parte dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei pentru darul de mâncare şi un log de ulei.

22 S ă ia şi două turturele sau doi pui de porumbei, după cât poate, unul ca jertfă pentru păcat şi celălalt ca ardere de tot.

23 Î n cea de-a opta zi să le aducă la preot pentru curăţirea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului;

24 p reotul să ia mielul jertfei pentru vină şi logul de ulei şi să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului.

25 A poi să înjunghie mielul jertfei pentru vină şi să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curăţit, degetul mare al mâinii lui drepte şi degetul mare al piciorului lui drept.

26 D upă aceea va trebui ca preotul să-şi toarne nişte ulei în palma mâinii stângi

27 ş i, cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească cu uleiul care este în palma sa stângă, de şapte ori înaintea Domnului.

28 P reotul să ungă cu uleiul din palma sa lobul urechii drepte a celui ce trebuie curăţit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului lui drept şi locul unde a fost pus sângele jertfei pentru vină.

29 R estul uleiului din palmă să-l pună pe capul celui care trebuie curăţit şi să facă astfel ispăşire în locul lui înaintea Domnului.

30 A poi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, după cum poate,

31 u nul ca jertfă pentru păcat şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mâncare, iar preotul să facă ispăşire înaintea Domnului în locul celui ce trebuie curăţit.

32 A ceasta este legea pentru leprosul care nu poate aduce jertfele obişnuite pentru curăţirea lui.“ Curăţirea mucegaiului de pe case şi haine

33 D omnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron:

34 Când veţi intra în ţara Canaan, pe care v-o voi da în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră în vreo casă din ţara pe care o veţi stăpâni,

35 a tunci stăpânul casei să anunţe preotul că a văzut ceva ca o pată în casa lui.

36 Î nainte de a merge să cerceteze pata, preotul să poruncească să se scoată totul din casă, ca nu cumva tot ce se află în casă să devină necurat; după aceea preotul va putea să intre ca să cerceteze casa.

37 S ă se uite la pată; dacă pata de pe zidurile casei are nişte gropiţe verzui sau roşiatice şi dacă este mai adâncă decât suprafaţa peretelui,

38 p reotul să iasă din casă şi să o închidă pentru şapte zile.

39 Î n a şaptea zi preotul să vină din nou să o cerceteze. Dacă pata s-a împrăştiat pe zidurile casei,

40 p reotul să poruncească să se scoată pietrele atinse de pată şi să fie aruncate într-un loc necurat în afara cetăţii.

41 A poi să pună să se răzuiască tot interiorul casei şi tot ce s-a răzuit să se arunce într-un loc necurat, în afara cetăţii.

42 D upă aceea, să se ia alte pietre, să se pună în locul celor scoase şi să se tencuiască din nou casa.

43 D acă pata apare din nou în casă, după ce au fost scoase pietrele şi după ce casa a fost răzuită şi tencuită,

44 p reotul să meargă încă o dată şi să o cerceteze. Dacă pata s-a răspândit pe casă, atunci este o rană de lepră care se întinde; casa este deci necurată.

45 S tăpânul să-şi dărâme casa – pietrele, lemnul şi toată tencuiala – şi să le ducă într-un loc necurat în afara cetăţii.

46 T oţi aceia care au intrat în casă în timp ce era închisă, să fie necuraţi până seara

47 ş i toţi aceia care au dormit sau au mâncat în casă, să-şi spele hainele.

48 D ar dacă preotul a venit, a cercetat, iar pata nu s-a răspândit pe casă după ce aceasta a fost tencuită, atunci el să o declare curată, căci pata s-a dus.

49 P entru curăţirea casei va trebui să ia două păsări, lemn de cedru, fir de culoare cărămizie, isop

50 ş i să înjunghie una din păsări într-un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare.

51 S ă ia lemnul de cedru, isopul, firul cărămiziu şi pasărea vie, să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate, apoi în apa curgătoare şi să stropească casa de şapte ori.

52 S ă cureţe astfel casa cu sângele păsării, cu apă proaspătă, cu pasărea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cu firul cărămiziu.

53 D upă aceea să-i dea drumul pe câmp păsării celei vii, care se află în cetate. Astfel va face ispăşire pentru casă şi ea va fi curată.

54 A ceasta este legea pentru orice fel de rană de lepră, pentru râie,

55 p entru lepra de pe haine şi de pe case,

56 p entru umflături, erupţii şi pete;

57 e a arată când anume un lucru este considerat necurat sau curat. Aceasta este legea pentru lepră.“