Osea - 13

picture

1 Când Efraim vorbea, răspândea groază! El era înălţat în Israel, dar a păcătuit cu Baal şi a murit.

2 A cum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri din argintul lor, idoli născociţi de ei, cu toţii lucrarea meşteşugarilor. Se zice despre ei: «Acei oameni care sacrifică, sărută idoli în formă de viţel».

3 D e aceea vor fi ca ceaţa de dimineaţă şi ca roua care dispare devreme, ca pleava suflată de vânt în arie şi ca fumul care iese din horn.

4 D ar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului. Să nu recunoşti nici un alt Dumnezeu în afară de Mine şi nici un alt Mântuitor, decât pe Mine.

5 E u te-am hrănit când erai în pustie, într-un ţinut uscat.

6 C ând au dat însă de păşune, s-au săturat, iar după ce s-au săturat, s-au mândrit în inima lor şi astfel M-au uitat.

7 P rin urmare, voi fi pentru ei ca un leu, îi voi pândi pe drum ca un leopard.

8 V oi da peste ei ca o ursoaică prădată de puii săi şi le voi sfâşia pieptul. Îi voi devora ca un leu, iar fiarele câmpului îi vor sfâşia.

9 E şti pierdut, Israele, căci ai fost împotriva Mea, împotriva Ajutorului tău.

10 U nde-ţi este regele, ca să te poată izbăvi acum? Unde sunt judecătorii din toate cetăţile tale? Unde sunt aceia despre care ziceai: «Dă-mi un rege şi conducători!»?

11 Ţ i-am dat un rege, în mânia Mea, şi ţi l-am luat, în furia Mea!

12 F ărădelegea Efraimului este adunată şi păcatul lui este păstrat.

13 D urerile naşterii au venit la el, dar el este încă un copil neînţelept, căci în momentul zămislirii, nu vine la gura pântecelui.

14 Î i voi răscumpăra de sub puterea Locuinţei Morţilor, îi voi răscumpăra de la moarte! Moarte, unde-ţi sunt molimele? Locuinţă a Morţilor, unde-ţi este distrugerea? Căinţa va fi ascunsă de privirile Mele,

15 o ricât de roditor va fi el printre fraţii săi. Vântul de răsărit va veni, o suflare a Domnului se va stârni din pustie. Acesta îi va usca izvorul şi îi va seca fântâna. Vistieria îi va fi prădată de toate lucrurile preţioase.

16 S amaria îşi va purta vina pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea răpuşi de sabie; copiii lor vor fi măcelăriţi, iar femeile lor însărcinate vor fi spintecate.“