1 I ov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, şi a zis:

2 V iu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,

3 c ă atîta vreme cît voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

4 b uzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.

5 D eparte de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.

6 Ţ in să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.

7 V răjmaşul meu să fie ca cel rău, şi protivnicul meu ca cel nelegiuit!

8 C e nădejde -i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?

9 Î i ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?

10 E ste Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

11 V ă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

12 D ar voi le cunoaşteţi, şi sînteţi de acelaş gînd; pentruce dar vorbiţi aşa de prosteşte?

13 I ată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.

14 D acă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pîne.

15 C eice scapă din ai lui, sînt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu -i plîng.

16 D acă strînge argint ca ţărîna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul, -

17 e l le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.

18 C asa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi -o face un străjer.

19 S e culcă bogat, şi moare despoiat; deschide ochii, şi totul a pierit.

20 Î l apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.

21 V întul de răsărit îl ia, şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.

22 D umnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.

23 O amenii bat din palme la căderea lui, şi -l flueră la plecarea din locul lui.