1 „ Ascultaţi, ceruri, şi voi vorbi. Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.
Luaţi aminte ceruri, şi voi vorbi; Ascultă, pămîntule, cuvintele gurii mele.
2 C a ploaia să cadă învăţătura mea şi ca roua să curgă cuvintele mele, ca stropii de ploaie pe verdeaţă şi ca aversele pe iarbă.
Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, Ca roua să cadă cuvîntul meu, Ca ploaia repede pe verdeaţă, Ca picăturile de ploaie pe iarbă!
3 C ăci voi proclama Numele Domnului. Recunoaşte-ţi măreţia Dumnezeului nostru!
Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru!
4 E l este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte. Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate, El este drept şi cinstit.
El este Stînca; lucrările Lui sînt desăvîrşite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
5 E i s-au stricat; spre ruşinea lor ei nu mai sunt fiii Lui, ci o generaţie pervertită şi necinstită.
Ei s'au stricat; Netrebnicia copiilor Lui, este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat!
6 A stfel Îl răsplătiţi voi pe Domnul, popor nechibzuit şi neînţelept? Nu este El Tatăl vostru, Creatorul vostru, Cel Ce v-a întocmit şi v-a dat înfăţişare?
Pe Domnul îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te -a făcut, Te -a întocmit, şi ţi -a dat fiinţă?
7 A duceţi-vă aminte de zilele din trecut. Socotiţi anii care au trecut din generaţie în generaţie. Întrebaţi-i pe părinţii voştri şi vă vor învăţa, pe bătrânii voştri şi vă vor spune.
Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vîrstă de oameni după vîrstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrînii tăi, şi îţi vor spune.
8 C ând Cel Preaînalt le-a dat neamurilor moştenirea, când i-a despărţit pe fiii oamenilor, El a aşezat hotarele popoarelor după numărul fiilor lui Israel.
Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, Cînd a despărţit pe copiii oamenilor, A pus hotare popoarelor, După numărul copiilor lui Israel,
9 C ăci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este moştenirea Lui.
Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire.
10 E l l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete deznădăjduite. L-a înconjurat şi s-a îngrijit de el. L-a apărat ca pe lumina ochilor Lui,
El l -a găsit într'un ţinut pustiu, Într'o singurătate plină de urlete înfricoşate; L -a înconjurat, l -a îngrijit, Şi l -a păzit ca lumina ochiului Lui.
11 a semenea vulturului care îşi scutură cuibul şi zboară deasupra puilor, care îşi deschide aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui.
Ca vulturul care îşi scutură cuibul, Sboară deasupra puilor, Îşi întinde aripile, îi ia, Şi -i poartă pe penele lui:
12 D omnul a condus singur pe poporul Său şi nu era nici un zeu străin alături de El.
Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, Şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.
13 E l l-a urcat pe înălţimile ţării şi l-a hrănit cu roadele câmpului. L-a hrănit cu miere din stâncă şi cu untdelemn din stânca cea mai tare,
L -a suit pe înălţimile ţării, Şi Israel a mîncat roadele cîmpului, I -a dat să sugă miere din stîncă, Untdelemnul care iese din stînca cea mai tare,
14 c u iaurtul vitelor şi cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Başan şi a ţapilor, cu grăsimea boabelor de grâu. Şi ai băut vin, sângele strugurilor.
Untul dela vaci şi laptele oilor, Cu grăsimea mieilor, A berbecilor din Basan şi a ţapilor, Cu grăsimea grîului, Şi ai băut vinul, sîngele strugurelui.
15 I eşurun s-a îngrăşat şi s-a împotrivit! Te-ai îngrăşat, ai devenit greu şi mare! El L-a părăsit pe Dumnezeul Care l-a creat şi a respins Stânca mântuirii lui.
Israel s'a îngrăşat, şi a asvîrlit din picior; -Te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! -Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, A nesocotit Sînca mîntuirii lui,
16 E i L-au făcut gelos prin zeii străini şi L-au mâniat prin urâciuni.
L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni;
17 E i au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu, unor zei pe care nu-i cunoşteau, zei noi, sosiţi de curând, de care strămoşii voştri nu s-au temut.
Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu -i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri.
18 A ţi părăsit Stânca care v-a creat, aţi uitat pe Dumnezeul Care v-a născut.
Ai părăsit Stînca cea care te -a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te -a întocmit.
19 D omnul a văzut şi i-a dispreţuit; El s-a mâniat pe fiii şi pe fiicele Lui.
Domnul a văzut lucrul acesta, şi S'a mîniat, S'a supărat pe fiii şi fiicele Lui.
20 « Îmi voi ascunde faţa de ei, a zis El, şi voi privi la sfârşitul lor, căci sunt o generaţie pervertită, sunt nişte copii necredincioşi.
El a zis:,,Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfîrşitul, Căci sînt un neam stricat, Şînt nişte copii necredincioşi.
21 M -au provocat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu şi M-au mâniat prin idolii lor de nimic. De aceea şi Eu îi voi provoca la gelozie prin ceea ce nu este un popor; îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.
Mi-au întărîtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M'au mîniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărîta la gelozie printr'un popor care nu este un popor. Îi voi mînia printr'un neam fără pricepere.
22 C ăci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în adâncul Locuinţei Morţilor. Va distruge pământul împreună cu recoltele lui şi va arde temeliile munţilor.
Căci focul mîniei Mele s'a aprins, Şi va arde pînă în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pămîntul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.
23 V oi aduce nenorociri peste ei, voi arunca toate săgeţile Mele împotriva lor;
Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor.
24 v or fi vlăguiţi de foamete, mâncaţi de molimă şi distruşi cu asprime. Voi trimite împotriva lor colţii animalelor sălbatice şi veninul şerpilor.
Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimete în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor.
25 P e drum vor pieri de sabie, iar în odăi vor pieri de groază. Vor pieri şi tânărul, şi fecioara, şi copilaşul, şi bătrânul.
Afară, vor peri de sabie, Şi înlăuntru, vor peri de groază: Şi tînărul şi fata, Şi copilul de ţîţă ca şi bătrînul.
26 A m zis că îi voi zdrobi şi le voi şterge amintirea printre neamuri,
Voiam să zic:,Îi voi lua cu o suflare`, Le voi şterge pomenirea dintre oameni!
27 d ar mă tem de insultele duşmanilor, ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească singuri şi să zică: ‘Tăria mâinilor noastre, şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri!’»
Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, Şi să zică:, Mînă noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri`.
28 E i sunt un neam lipsit de sfat şi nu mai există discernământ în ei.
Ei nu sînt un neam care şi -a perdut bunul simţ, Şi nu -i pricepere în ei.
29 D acă ar fi fost înţelepţi, ar fi înţeles aceasta şi s-ar fi gândit la ceea ce li se va întâmpla.
Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Şi s'ar gîndi la ce li se va întîmpla.
30 C um ar fi putut unul să urmărească o mie sau doi să pună pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca lor şi dacă Domnul nu i-ar fi întemniţat?
Cum ar urmări unul singur o mie din ei, Şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vîndut Stînca, Dacă nu i-ar fi vîndul Domnul?
31 C ăci stânca lor nu este ca Stânca noastră, chiar şi duşmanii noştri înţeleg aceasta.
Căci stînca lor nu este ca Stînca noastră, Vrăjmaşii noştri înşişi sînt judecători în această privinţă.
32 V iţa lor izvorăşte din via Sodomei şi din câmpiile Gomorei. Strugurii lor sunt plini de venin, iar ciorchinii sunt amari.
Ci viţa lor este din sadul Sodomei Şi din ţinutul Gomorei; Strugurii lor sînt struguri otrăviţi, Bobiţele lor sînt amare;
33 V inul lor este venin de şerpi, veninul cobrelor nemiloase.
Vinul lor este venin de şerpi, Este otravă cumplită de aspidă.
34 O are nu este păstrat lucrul acesta la Mine şi pecetluit printre comorile Mele?
Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, Pecetluit în comorile Mele?
35 A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! Vine vremea când le vor aluneca picioarele, întrucât zilele distrugerii sunt aproape şi destinul lor se va grăbi.
A Mea este răsbunarea şi Eu voi răsplăti, Cînd va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, Şi ceea ce -i aşteaptă nu va zăbovi.`` -
36 C ăci Domnul Îşi va judeca poporul, dar va avea milă de robii Săi când va vedea că li s-a dus puterea şi că n-a mai rămas nimeni, nici întemniţat, nici liber.
Domnul va judeca pe poporul Său, Dar va avea milă de robii Săi, Văzînd că puterea le este sleită, Şi că nu mai este nici rob nici slobod.
37 « Unde le sunt zeii, va întreba El, stânca ce le slujea drept adăpost,
El va zice:,, Unde sînt dumnezeii lor, Stînca aceea care le slujea de adăpost,
38 z eii ce se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor şi care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se ridice ca să vă ajute! Să vă ofere un adăpost!
Dumnezeii aceia cari mîncau grăsimea jertfelor lor, Cari beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, Şi să vă ocrotească!
39 V edeţi acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt dumnezeu în afară de Mine. Eu dau la moarte şi tot Eu aduc la viaţă, Eu zdrobesc şi tot Eu vindec şi nimeni nu poate izbăvi din mâna Mea.
Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.
40 Î mi ridic mâna spre cer şi declar: Viu sunt Eu pe vecie,
Căci Îmi ridic mîna spre cer, Şi zic:, Cît este de adevărat că trăiesc în veci,
41 c ă Îmi voi ascuţi fulgerul sabiei Mele şi voi începe, cu mâna Mea, să fac judecată. Mă voi răzbuna pe duşmanii Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc.
Atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuţi fulgerul săbiei Mele, Şi voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva protivnicilor Mei, Şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;
42 V oi face ca săgeţile Mele să se îmbete de sânge, iar sabia Mea se va hrăni cu carne, cu sângele celor ucişi şi al captivilor, şi cu capetele conducătorilor duşmanilor.»
Sabia Mea le va înghiţi carnea, Şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sînge, De sîngele celor ucişi şi prinşi, Din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.`
43 B ucuraţi-vă, neamuri, împreună cu poporul Lui, pentru că El va răzbuna sângele slujitorilor Lui, se va răzbuna pe duşmanii Lui şi va face ispăşire pentru ţara şi poporul Lui.“
Neamuri, cîntaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sîngele robilor Săi, El Se răzbună împotriva protivnicilor Săi, Şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.``
44 D eci Moise a venit împreună cu Iosua, fiul lui Nun, şi a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul poporului.
Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cîntării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.
45 C ând Moise a terminat de rostit toate cuvintele acestea către întreg Israelul,
Dupăce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,
46 l e-a zis: „Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care eu vi le-am rostit astăzi, astfel încât să porunciţi copiilor voştri să păzească şi să împlinească toate cuvintele acestei Legi.
le -a zis:,, Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe cari vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele legii acesteia.
47 C ăci nici un cuvânt nu este fără însemnătate, ele sunt viaţa voastră. Prin cuvintele acestea vă veţi lungi zilele în ţara voastră pe care o veţi stăpâni după ce veţi traversa Iordanul.“ Moise priveşte ţara de pe muntele Nebo
Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpînire, dupăce veţi trece Iordanul.
48 Î n aceeaşi zi Domnul i-a vorbit lui Moise:
În aceeaş zi, Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
49 „ Urcă-te pe muntele Abarim, adică pe muntele Nebo, în ţara Moab, care este înaintea Ierihonului şi priveşte Canaanul pe care Eu îl dau lui Israel în stăpânire.
Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpînire copiilor lui Israel.
50 T u vei muri pe muntele pe care te vei urca şi vei fi astfel adăugat la strămoşii tăi, după cum fratele tău Aaron a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la strămoşii lui,
Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,
51 d in cauză că aţi fost necredincioşi faţă de Mine înaintea israeliţilor, la apele Meribei din Kadeş, în pustia Ţin, unde nu M-aţi sfinţit în mijlocul lui Israel.
pentrucă aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lîngă apele Meriba, la Cades, în pustia Ţin, şi nu M'aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.
52 T u vei vedea pământul promisiunii de la distanţă, dar nu vei intra în ţara pe care o dau poporului Israel.“
Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe cre o dau copiilor lui Israel.`